Program cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+
Perioada: 2024 – 2026
Site: https://www.inclusivecaminodesantiago.eu/
Proiectul InCASA – Inclusive Camino de Santiago a fost dezvoltat cu scopul de a facilita accesul tinerilor cu dizabilități la experiența pelerinajului Camino de Santiago, răspunzând provocărilor legate de accesibilitate și comunicare care limitau participarea acestora.
Pentru a fundamenta intervențiile, proiectul a inclus o etapă de cercetare, urmată de dezvoltarea unei aplicații web accesibile, care oferă informații detaliate și adaptate despre traseu. În paralel, a fost creată o platformă educațională dedicată îngrijitorilor, persoanelor de suport și lucrătorilor de tineret, punând la dispoziție cursuri și resurse menite să sprijine organizarea de activități incluzive în aer liber.
Proiectul a inclus și componente practice, precum organizarea a două activități de formare – o sesiune online și o experiență de învățare de 3 zile direct pe traseu – oferind participanților oportunitatea de a testa și aplica metodele dezvoltate. De asemenea, a fost realizat un documentar care surprinde atât procesul, cât și impactul proiectului asupra participanților.
Prin rezultatele sale, InCASA a contribuit la creșterea accesibilității Camino de Santiago și la promovarea incluziunii în activități culturale și outdoor, oferind un model de bună practică ce poate fi replicat la nivel european.

.
