Choose your preferred language / Alege limba de lucru preferata

Ofensiva Tinerilor

Text +/-

Asociația Ofensiva Tinerilor a luat ființă în anul 2004, promovarea valorilor europene fiind parte integrantă a scopului pentru care a fost inființată.

Misiunea noastră este de a oferi tinerilor oportunități educaționale accesibile, care să îi ajute să își atingă întregul potențial.

Asociația își propune ca obiective sporirea participării societătii civile în procesul de luare a deciziilor la nivel local, național și european, promovarea proiectului European dar și susținerea mobilitătii europene și internaționale a tinerilor.

În cei 16 ani de activitate, asociația a oferit unui număr de peste 5000 de arădeni oportunități educaționale și de implicare civică, în special legate de proiectul european și de promovare a valorilor europene. Ofensiva Tinerilor fost prima asociație din județ care a organizat mobilităti europene de tineret și este și în prezent una din cele mai active din țara în acest domeniu.

Inițiativele noastre au fost organizate în cooperare cu instituțiile locale și naționale, cu sprijinul programelor Tineret, Tineret în Acțiune și Erasmus+, în cadrul unor apeluri pilot ale Comisiei Europene (AMICUS, European Year of Volunteering 2011, etc.) sau cu finanțare în cadrul POS Creșterea Competitivității Economice.

Ca o recunoaștere a implicării sale în promovarea proiectului european, în 2017 asociației i-a fost decernat „Premiul Excelentă pentru Promovarea Spiritului și Valorilor Europene” din partea „Institutului European din Romania”.

    
 

Membri ai:

Ofensiva Tinerilor este membra a European Peer Training Organisation (Asociatia Europeana de Formare Inter-Pares - www.epto.org)

Premii

Institutul European din Romania – Premiul de Excelenta pentru Promovarea Spiritului și Valorilor Europene

Activitatea noastra recenta

Ofensiva Tinerilor - 15 ani de activitate

 

Testimoniale

 

Programele noastre

< >